Mic dicţionar tehnic (lexicon)


M-am gîndit că un mic dicţionar ilustrat (pe cît va fi posibil) ar putea fi de ajutor celor care nu au avut un contact ceva mai apropiat cu acest domeniu. Pentru că nu am considerat productiv să tot adun definiţii timp de 100 de ani şi abia mai apoi să le public (eventual post-mórtem🙂 ), am decis să le adaug treptat, în timp, cîte una-două. Din acest motiv, vă îndemn să reveniţi din cînd în cînd la acest articol pentru a vedea ce definiţii noi au mai fost adăugate, şi, totodată, să mă ajutaţi (prin intermediul comentariilor) propunîndu-mi noi termeni pentru acest lexicon. Vă mulţumesc anticipat.

  • Acumulator hidraulic – vas sub presiune (rezervor presurizat) folosit în instalaţiile de tip hidrofor, cu scopul de a crea o rezervă de presiune şi de apă.

acumulator hidraulic rezervor presurizat orizontal si vertical

  • Amorsare (a unei pompe) – umplerea pompei cu lichid.
  • Cavitaţie – fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerîndu-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentînd pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc.
  • Cămin hidrofor – încăpere mică, subterană, acoperită cu capac, construită pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui sistem hidrofor, pentru a permite accesul la acea conductă sau la componentele acelui sistem hidrofor.

camin hidrofor

  • Debit – volumul de fluid care trece într-o unitate de timp, printr-o secțiune transversală.
  • Dedurizator – dispozitiv pentru dedurizarea apei.

dedurizator

  • Dedurizare – eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau duritate apei.
  • Filtru de impurităţi – dispozitiv pentru filtrarea mecanică a impurităţilor dintr-un fluid.
  • Hidrofor – instalație pentru împingerea apei la o anumită înălțime, prin conducte.
  • Întrerupător plutitor – dispozitiv de conectare/deconectare a alimentării electrice a unei pompe, bazat pe flotabilitatea sa.

intrerupator plutitor

  • Manometru – instrument care măsoară presiunea unui lichid sau a unui gaz.

manometru cu tub bourdon

  • PEHD (PEID) – acronim pentru materialul denumit PolyEthylene High-Density în limba engleză (sau PoliEtilenă de Înaltă Densitate în limba română), folosit şi la realizarea de conducte pentru transportul apei.
  • Pompă de suprafaţă – dispozitiv de pompare care nu este scufundat în fluidul pe care trebuie să-l transporte.

pompa de suprafata

  • Pompă submersibilă – dispozitiv de pompare scufundat în fluidul pe care trebuie să-l transporte.

pompa submersibila

  • Presiune – mărime fizică egală cu raportul dintre forțele care acționează asupra unei suprafețe.
  • Presostat – dispozitiv care dă o anumită comandă sau acţionează într-un anume mod (întrerupe/conectează etc.), în funcţie de valoarea presiunii instantanee pe care o măsoară.

presostat electromecanic si presostat electronic

  • Racord – piesă care face o legătură directă între două (sau mai multe) elemente ale unui sistem prin care circulă un fluid.
  • Racord 5 căi – racord ce realizează legătura între cinci elemente ale unui sistem, folosit în cazul sistemelor hidrofor pentru a conecta între ele pompa, manometrul, presostatul, acumulatorul hidraulic şi consumatorul.

racord 5 cai

  • Racord antivibrant – racord flexibil, folosit atît pentru a limita transmiterea unor eventuale vibraţii dintr-o instalaţie, cît şi pentru uşurinţa racordării.

racord antivibrant

  • Reductor de presiune – dispozitiv care reduce presiunea.

reductor presiune

  • Robinet de golire – dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, pentru eliminarea fluidului din aceasta.

robinet golire

  • Robinet de separare – dispozitiv care se montează între două conducte, pentru întreruperea circulației unui fluid sau pentru reglarea debitului acestuia.

robinet separare

  • Robinet dublu serviciu – dispozitiv care se montează pentru întreruperea circulației unui fluid între două conducte sau pentru eliminarea fluidului din conducta din amonte.

robinet dublu serviciu

  • Sorb – piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită, care se montează la capătul (care se introduce în lichid) conductei de aspirație a unei pompe, pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților.

sorb

  • Supapă de sens – dispozitiv de reținere care permite circulația fluidului prin conducte doar într-un singur sens.

supapa de sens

  • Teu – racord ce realizează legătura între trei elemente ale unui sistem.

teu alama

  • Vas de expansiune – vas care preia variaţia volumului apei dintr-o instalaţie (variaţie datorată încălzirii ei), astfel încît presiunea apei din instalaţie să nu crească peste limitele admisibile.

vas expansiune

Cu timpul, vor fi adăugate şi alte definiţii.

4 thoughts on “Mic dicţionar tehnic (lexicon)

  1. Buna treaba ai facut !
    O alta caracteristica a unui profesionist, in comparatie cu un „Dorel”, este faptul ca stie sa informeze si sa explice beneficiarului „ce face si de ce face”.
    Daca ai de gand sa accesezi si domeniul cosurilor de fum, ai tot sprijinul din partea mea.
    Succes.

  2. Salut,
    Poti sa imi recomanzi niste robineti mai ca lumea (chiar de “firma”), fata de cei pusi in poze ? Am unul, care la prima utilizare (pentru schimbarea cartusului de la filtru) a trebuit sa il desfac cu patentul, iar cel de la robinetul din curte l-am schimbat dupa trei luni.
    Care este deosebirea intre cele doua cartuse din instalatia de la articolul precedent ( ca si filtrare). Sunt pierderi de presiune semnificative in situatia cu doua cartuse ?
    Pe la voi cu ce mai dezinfecteaza lumea fantanile (cloramina nu se mai fabrica)?
    Spor la treburi !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s