Mic dicţionar tehnic (lexicon)


M-am gîndit că un mic dicţionar ilustrat (pe cît va fi posibil) ar putea fi de ajutor celor care nu au avut un contact ceva mai apropiat cu acest domeniu. Pentru că nu am considerat productiv să tot adun definiţii timp de 100 de ani şi abia mai apoi să le public (eventual post-mórtem 🙂 ), am decis să le adaug treptat, în timp, cîte una-două. Din acest motiv, vă îndemn să reveniţi din cînd în cînd la acest articol pentru a vedea ce definiţii noi au mai fost adăugate, şi, totodată, să mă ajutaţi (prin intermediul comentariilor) propunîndu-mi noi termeni pentru acest lexicon. Vă mulţumesc anticipat.

  • Acumulator hidraulic – vas sub presiune (rezervor presurizat) folosit în instalaţiile de tip hidrofor, cu scopul de a crea o rezervă de presiune şi de apă.

acumulator hidraulic rezervor presurizat orizontal si vertical

  • Amorsare (a unei pompe) – umplerea pompei cu lichid.
  • Cavitaţie – fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerîndu-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentînd pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc.
  • Cămin hidrofor – încăpere mică, subterană, acoperită cu capac, construită pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui sistem hidrofor, pentru a permite accesul la acea conductă sau la componentele acelui sistem hidrofor.

camin hidrofor

  • Debit – volumul de fluid care trece într-o unitate de timp, printr-o secțiune transversală.
  • Dedurizator – dispozitiv pentru dedurizarea apei.

dedurizator

  • Dedurizare – eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau duritate apei.
  • Filtru de impurităţi – dispozitiv pentru filtrarea mecanică a impurităţilor dintr-un fluid.
  • Hidrofor – instalație pentru împingerea apei la o anumită înălțime, prin conducte.
  • Întrerupător plutitor – dispozitiv de conectare/deconectare a alimentării electrice a unei pompe, bazat pe flotabilitatea sa.

intrerupator plutitor

  • Manometru – instrument care măsoară presiunea unui lichid sau a unui gaz.

manometru cu tub bourdon

  • PEHD (PEID) – acronim pentru materialul denumit PolyEthylene High-Density în limba engleză (sau PoliEtilenă de Înaltă Densitate în limba română), folosit şi la realizarea de conducte pentru transportul apei.
  • Pompă de suprafaţă – dispozitiv de pompare care nu este scufundat în fluidul pe care trebuie să-l transporte.

pompa de suprafata

  • Pompă submersibilă – dispozitiv de pompare scufundat în fluidul pe care trebuie să-l transporte.

pompa submersibila

  • Presiune – mărime fizică egală cu raportul dintre forțele care acționează asupra unei suprafețe.
  • Presostat – dispozitiv care dă o anumită comandă sau acţionează într-un anume mod (întrerupe/conectează etc.), în funcţie de valoarea presiunii instantanee pe care o măsoară.

presostat electromecanic si presostat electronic

  • Racord – piesă care face o legătură directă între două (sau mai multe) elemente ale unui sistem prin care circulă un fluid.
  • Racord 5 căi – racord ce realizează legătura între cinci elemente ale unui sistem, folosit în cazul sistemelor hidrofor pentru a conecta între ele pompa, manometrul, presostatul, acumulatorul hidraulic şi consumatorul.

racord 5 cai

  • Racord antivibrant – racord flexibil, folosit atît pentru a limita transmiterea unor eventuale vibraţii dintr-o instalaţie, cît şi pentru uşurinţa racordării.

racord antivibrant

  • Reductor de presiune – dispozitiv care reduce presiunea la valoarea setată și o menține constantă atît timp cît în amonte are o presiune mai mare.

reductor presiune

  • Robinet de golire – dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, pentru eliminarea fluidului din aceasta.

robinet golire

  • Robinet de separare – dispozitiv care se montează între două conducte, pentru întreruperea circulației unui fluid sau pentru reglarea debitului acestuia.

robinet separare

  • Robinet dublu serviciu – dispozitiv care se montează pentru întreruperea circulației unui fluid între două conducte sau pentru eliminarea fluidului din conducta din amonte.

robinet dublu serviciu

  • Sorb – piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită, care se montează la capătul (care se introduce în lichid) conductei de aspirație a unei pompe, pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților.

sorb

  • Supapă de sens – dispozitiv care permite circulația fluidului prin conducte doar într-un singur sens.

supapa de sens

  • Teu – racord ce realizează legătura între trei elemente ale unui sistem.

teu alama

  • Vană antiopărire – dispozitiv de amestec termostatic, care menține temperatura apei calde menajere la valoarea maximă dorită, cu o variaţie +/- cît mai mică.

vana antioparire esbe

  • Vas de expansiune – vas care preia variaţia volumului apei dintr-o instalaţie (variaţie datorată încălzirii ei), astfel încît presiunea apei din instalaţie să nu crească peste limitele admisibile.

vas expansiune

Cu timpul, vor fi adăugate şi alte definiţii.

Un alt hidrofor cu pompă submersibilă


În acest articol vă voi prezenta un alt sistem hidrofor cu pompă submersibilă. Îmi şi închipui prima voastră reacţie: „Cum? Încă unul? Ce-ar putea avea deosebit acest nou sistem hidrofor, ca să justifice încă un articol?” Aşa că, eu vă voi spune ce noutăţi aduce el, iar voi veţi hotărî dacă acestea merită sau nu să-i alocaţi din timpul vostru liber. În plus, ca „povestea” să nu vă plictisească, vă voi prezenta doar etapele mai deosebite, fără a mai intra în acele detalii care au fost deja relevate la celălalt sistem hidrofor. Bine? Atunci, să trecem la „poveşti”!

Aspectele care deosebesc acest sistem hidrofor de precedentul sînt următoarele:
– fîntîna se află sub casă (mai exact, în pivniţă), nu în afara perimetrului ei
– acumulatorul hidraulic al hidroforului va fi realizat din două butoaie de inox
– sistemul hidrofor va fi instalat în pivniţa casei, nu într-un cămin de hidrofor

Aşa cum v-aţi obişnuit de la celelalte articole, mai întîi o să vă prezint situaţia de la faţa locului, aşa cum era ea înainte de intervenţia noastră.

Ţin să menţionez cîteva lucruri:
– în pivniţă era trasă deja conducta care va conduce apa în camera tehnică de la parterul casei, aşa cum se poate observa în colţul din dreapta sus al primei poze
– instalaţia electrică pentru alimentarea sistemului hidrofor a fost făcută după ce noi am realizat instalaţia (pentru probele de lucru şi pentru cea de funcţionare de la predare am folosit un prelungitor)
– proprietarul avea deja pompa submersibilă, întrerupătorul plutitor şi butoaiele de inox, aşa că a fost nevoie doar de celelalte componente ale sistemului hidrofor
– proprietarul a dorit ca alimentarea cu aer sub presiune a acumulatorului hidraulic să se facă prin partea de jos a lui, nu prin partea superioară a acestuia

În schiţa de mai jos este schema hidraulică de principiu a sistemului hidrofor cu pompă submersibilă pentru acest caz.

Finalizarea schemei hidraulice de mai sus a făcut posibilă stabilirea componentelor de care mai era nevoie, aşa că am plecat la cumpărături. Rezultatul şedinţei de „shoping” îl puteţi vedea în pozele următoare.

Conform metodei noastre de lucru, am asamblat „la rece” următoarele componente: robinet de separare, teu, filtru impurităţi, piesă „5 căi”, presostat, manometru, racord antivibrant, robinet de golire, robinet dublu serviciu, racord de compresie.

Au mai urmat:
– pregătirea butoaielor pentru suspendarea pe perete

– realizarea instalaţiei de transport a apei

– realizarea sistemului de suspendare a pompei submersibile în fîntînă
– racordarea conductei de la pompa submersibilă cu restul instalaţiei de transport a apei, între acestea două fiind amplasat şi robinetul de golire al sistemului hidrofor

– amplasarea pe peretele pivniţei a componentelor hidraulice a sistemului hidrofor

– racordarea tuturor componentelor într-un sistem unic

Apa din fîntînă ajunge în acelaşi punct cu cea de la reţeaua locală în camera tehnică, amplasată la parterul casei, iar comutarea de la o sursă la alta este manuală, prin intermediul a două robinete de separare. De acolo, printr-un reductor de presiune, apa ajunge în distribuitorul de apă rece, aşa cum se poate vedea în poza de mai jos.

Şi cu asta… gata! Sper că nu regretaţi timpul alocat parcurgerii acestui articol.

Toate cele bune! Pe curînd!

Un hidrofor cu pompă submersibilă


În această „poveste” mi-am propus să vă prezint „paşii” pe care i-am făcut pentru a realiza un sistem hidrofor cu pompă submersibilă, amplasat într-un cămin hidrofor din imediata apropiere a fîntînii. Deşi calitatea pozelor nu este cea pe care am dorit-o, sper ca totalitatea informaţiilor pe care le veţi găsi aici să vă facă să treceţi mai uşor peste acest mic neajuns. Acestea fiind spuse, să înceapă „povestea”!

„A fost odată, cînd a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.”

Mai întîi am analizat situaţia de la faţa locului.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-01
fîntîna şi căminul hidrofor
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-02
fîntîna (în interior)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-03
căminul hidrofor (în interior)

După cum se poate vedea, fîntîna este una realizată cu tuburi de beton şi chiar lîngă fîntînă, lipit de ea, este amplasat căminul viitorului sistem hidrofor. În interiorul acestuia trebuie remarcate următoarele:

– în peretele dinspre fîntînă, cu ajutorul unei bucăţi de polistiren introduse în cofraj înainte de turnarea betonului, a fost lăsat un loc pentru trecerea conductei pentru apă şi a firelor electrice pentru pompa submersibilă şi pentru întrerupătorul plutitor

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-04
locul lăsat pentru trecerea conductei de apă şi a cablurilor electrice

– pe peretele dinspre casă există un circuit electric care duce la două prize cu împămîntare, aplicate, una dintre ele fiind pentru alimentarea cu energie electrică a pompei submersibile

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-05
prize electrice 230 V

– în căminul hidroforului intră două conducte: una prin care, în viitor, va veni apa din reţeaua locală de distribuţie şi alta prin care apa va ajunge de aici în casă

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-06
conductele care intră în căminul hidrofor

În continuare, în funcţie şi de doleanţele proprietarului, am stabilit schema hidraulică de principiu a sistemului hidrofor cu pompă submersibilă. Pentru o mai bună informare a cititorilor acestui articol, am concretizat schema în schiţa de mai jos.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-07
schema sistemului hidrofor cu pompă submersibilă

În funcţie de această schemă şi de componentele pe care proprietarul le avea deja, am făcut lista cu ce mai trebuie şi, mai apoi, cumpărăturile. Totalitatea componentelor se pot vedea în poza de mai jos.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-08
componentele sistemului hidrofor cu pompă submersibilă

După această sumară organizare, am trecut la treabă. Am început cu realizarea trecerii dintre căminul hidroforului şi fîntînă. Am făcut acest lucru cu ajutorul unei carote cu pastile vidia, montată pe o maşină de găurit cu percuţie. Cred că pozele sînt destul de explicite.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-09
carota montată pe maşina de găurit cu percuţie
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-10
executarea trecerii dintre căminul hidrofor şi fîntînă
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-11
străpungerea tubului de beton al fîntînii

A urmat apoi echiparea pompei submersibile. Puteţi observa cum am ataşat de pompa submersibilă întrerupătorul plutitor, şnurul pentru suspendare şi conducta de refulare a apei, prin intermediul unui racord de compresie, a unei supape de sens şi a unei reducţii.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-12
pompa submersibilă, reducţia, supapa de sens şi racordul de compresie gata pentru a fi montate
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-13
pompa submersibilă, reducţia, supapa de sens şi racordul de compresie montate
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-14
pompa submersibilă cu şnurul pentru suspendare şi întrerupătorul plutitor
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-15
conducta montată prin intermediul racordului de compresie

În continuare am fixat cîrligele de care vom agăţa şnurul cu care va fi suspendată pompa submersibilă.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-16
cîrlig (vedere din interiorul fîntînii)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-17
cîrlig (vedere din exteriorul fîntînii)

Următorul pas a fost prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor. Etapele acestei operaţiuni sînt prezentate în pozele ce urmează.

Update: ATENȚIE!!! Acest mod de prelungire al cablurilor electrice NU este pentru îmbinări care vor ajunge sub nivelul apei din fîntînă/puț!!!

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-18
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (1)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-19
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (2)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-20
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (3)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-21
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (4)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-22
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (5)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-23
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (6)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-24
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (7)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-25
prelungirea cablului electric al întrerupătorului plutitor (8)

După aceea, am trecut la coborîrea pompei submersibile în fîntînă şi fixarea ei pe poziţie.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-26
coborîrea pompei submersibile în fîntînă
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-27
fixarea pompei submersibile pe poziţie

Apoi a urmat cuplarea „la rece” a următoarelor componente: robinet de separare, teu, capac filtru impurităţi, piesă „5 căi”, presostat, manometru, racord antivibrant, încă un robinet de separare, încă un teu şi încă două robinete de separare, cu racordurile de compresie aferente.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-28
pregătirea componentelor pentru cuplare

După cuplarea „la rece” şi verificarea corectitudinii amplasării ansamblului în căminul hidrofor, s-a realizat cuplarea etanşă a componentelor enumerate mai sus. Pentru etanşare am folosit şnur de etanşare Loctite.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-29
cuplarea etanşă a componentelor

Apoi am montat acel ansamblu de componente pe peretele căminului. După ce s-a dat gaura de trecere a conductei de apă pentru consumatorii externi, la ansamblul de componente s-au cuplat următoarele conducte de apă:
–         cea care aduce apa din fîntînă
–         cea care va aduce apa din reţeaua locală
–         cea care duce apa în casă
–         cea care duce apa la consumatorii externi

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-30
gaura de trecere a conductei pentru consumatorii externi
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-31
imagine de ansamblu din interiorul căminului hidrofor (1)
instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-32
imagine de ansamblu din interiorul căminului hidrofor (2)

Şi uite-aşa, am ajuns şi la momentul în care îşi face „intrarea în scenă” acumulatorul hidraulic.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-33
acumulator hidraulic

Înainte de a-l monta în căminul hidroforului, am procedat la verificarea presiunii de preîncărcare şi aducerea ei la valoarea recomandată pentru lucrul în sistem hidrofor. Pentru aceasta, am desfiletat capacul ce protejează ventilul…

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-34
acumulator hidraulic cu capacul ventilului desfiletat

.. şi am cuplat la el un mic compresor auto.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-35
compresor auto cuplat la ventilul acumulatorului hidraulic

Cum manometrul arăta 2,5 bari, am mai scos din aer pînă cînd presiunea a ajuns la valoarea de 1,5 bari. Am înfiletat la loc capacul ventilului şi a urmat montarea acumulatorului hidraulic în cămin…

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-36
montarea acumulatorului hidraulic în cămin

… şi cuplarea lui, prin intermediul racordului antivibrant, la restul sistemului hidrofor.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-37
acumulatorul hidraulic cuplat la sistemul hidrofor

Şi a venit şi rîndul presostatului. Mai întîi am realizat conexiunile electrice necesare…

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-38
conexiunile electrice în presostat

… iar mai apoi a fost montat pe piesa „5 căi”.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-39
presostatul montat în sistemul hidrofor, pe piesa „5 căi”

Am montat cartuşul filtrant şi paharul filtrului de impurităţi.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-40
sistemul hidrofor gata de a fi pus în funcţiune

S-a mai făcut o ultimă verificare a întregului sistem hidrofor şi s-a alimentat cu energie electrică.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-41
sistemul hidrofor alimentat cu energie electrică

Pompa submersibilă a început să funcţioneze şi a introdus apa în întreaga instalaţie. Cînd presiunea apei a ajuns la 2,8 bari, presostatul a comandat întreruperea alimentării cu energie electrică a pompei submersibile.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-42
presiunea apei din instalaţie la oprirea pompei submersibile

Se poate vedea cum, datorită faptului că apa din fîntînă era destul de rece, paharul filtrului de impurităţi a făcut condens.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-43
condens pe paharul filtrului de impurităţi

Pentru a verifica cum porneşte sistemul, am lăsat apa să curgă prin robinetul dublu serviciu. Pompa submersibilă a pornit atunci cînd presiunea din sistem a coborît la 1,4 bari.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-44
conducta de apă şi robinetul dublu serviciu pentru consumatorii externi

După cîteva zile am revenit pentru verificarea sistemului hidrofor şi pentru două mici modificări: a fost adăugat un robinet de separare pe conducta ce duce la robinetul dublu serviciu…

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-45
robinet de separare pe conducta pentru consumatorii externi

… şi s-a montat o ţeavă metalică pentru protecţia mecanică a aceleiaşi conducte.

instalatoruldeiasi.ro - hidrofor 01-46
conducta pentru consumatorii externi protejată cu o ţeavă metalică

Şi astfel am ajuns la sfîrşitul „poveştii”. Sper să vă fie de folos.

„Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.”

Toate cele bune! Pe curînd!

Sistemul hidrofor cu pompă submersibilă


La sfîrşitul primului episod din «Povestea unui hidrofor „adus pe lume” de un… „Dorel”» vă promiteam că

[…] într-o altă „poveste”, vă voi prezenta avantajele unui sistem hidrofor cu pompă submersibilă în faţa celui monobloc cu pompă de suprafaţă.

Şi cum „promesse oblige” (vorba românului 🙂 ), mi-am făcut timp şi am pus pe „hîrtie” cîteva cuvinte. Sper să vă fie de folos…

Sistemele hidrofoare sînt ansambluri de componente hidraulice (dependente între ele) care asigură presiunea necesară în reţelele de distribuţie a apei.

După tipul pompei folosite, sistemele hidrofoare pot fi de două feluri:
– cu pompă de suprafaţă (cea care lucrează în afara apei)
– cu pompă submersibilă (cea care lucrează scufundată în apă)

Cea mai cunoscută variantă de sistem hidrofor este cea monobloc cu pompă de suprafaţă (consacrată sub denumirea de „hidrofor”) şi este ilustrată în imaginea de mai jos.

sistem hidrofor monobloc cu pompă de suprafaţă, complet echipat

Popularitatea acestei variante se datorează, în primul rînd, preţurilor mici la care poate fi cumpărată, iar în al doilea rînd, uşurinţei de punere în funcţiune. În general, acest sistem se amplasează într-un cămin.

Eu mi-am propus să vă supun atenţiei varianta sistemului hidrofor cu pompă submersibilă. Este mai rar întîlnită şi folosită pe plaiurile noastre mioritice, tocmai din cauza faptului că, deşi are multe avantaje importante faţă de varianta de sistem hidrofor monobloc, acestea nu sînt cunoscute de către potenţialii utilizatori/beneficiari. Pentru a aduce o rază de lumină asupra acestui subiect aflat, pe nedrept, în penumbră pentru unii sau chiar în obscuritate pentru alţii, voi enumera mai jos, într-o ordine aleatoare, cîteva (probabil cele mai evidente) dintre atuurile acestei variante:
a. zgomotul aproape inexistent, datorită faptului că principala sursă de zgomot (pompa) este scufundată în apă
b. posibilitatea de a alege atît pompa independent de capacitatea rezervorului presurizat, cît şi invers
c. randamentul, fiabilitatea şi performanţele superioare în exploatare
d. nu există probleme cu amorsarea pompei
e. nu există probleme cu răcirea pompei, pentru că această lucrează sub apă
f. nu există probleme cu cavitaţia
g. nu necesită cămin, acest lucru însemnînd:
– economii la materiale, manoperă etc.
– nu există probleme cu ingheţul apei în instalaţie, precum în cazul căminelor executate defectuos (adîncime prea mică şi/sau termoizolare necorespunzătoare) sau la care se poate uita deschis capacul de vizitare
– nu există probleme cu inundarea căminului
– nu există probleme cu inevitabilul condens din interiorul căminului
– nu există probleme cu disimularea căminului sau chiar a sistemului, pentru că la un cămin este necesar un capac de vizitare care va „trăda” existenţa căminului şi care, mai mult ca sigur, nu va fi estetic
Şi poate că mai sînt şi altele aspecte care, pe moment, îmi scapă…

Minimul de componente care intră într-un sistem hidrofor cu pompă submersibilă este compus din pompa submersibilă, presostatul, conductele pentru transportul apei, fitingurile pentru cuplarea acestora.

schemă sistem hidrofor cu pompă submersibilă – varianta minimă,
pentru funcţionare pe termen scurt, în caz de avarie

Conform schemei de mai sus, sistemul poate funcţiona, dar  NU VĂ RECOMAND o astfel de abordare a problemei (decît în caz de avarie şi doar pentru un timp cît mai scurt).

Schema de principiu a unui sistem hidrofor cu pompă submersibilă obişnuit, arată precum cea din imaginea de mai jos:

schemă sistem hidrofor cu pompă submersibilă – varianta comună,
pentru funcţionare şi utilizare obişnuită

Dacă însă vă doriţi un sistem hidrofor cu pompă submersibilă „full options”, atunci va trebui să folosiţi, ca punct de plecare, următoarea schemă:

schemă sistem hidrofor cu pompă submersibilă – varianta „full options”,
pentru funcţionare şi utilizare optimă

În acest ultim caz, o parte dintre componentele instalaţiei sînt opţionale, în funcţie de ceea ce doriţi să obţineţi cu acest sistem hidrofor.

Concluzii:
– dacă aveţi posibilitatea să alegeţi, nu ezitaţi nici o clipă în a opta pentru varianta de sistem hidrofor cu pompă submersibilă;
– pentru a afla care vor fi componentele unui astfel de sistem în cazul Dvs. particular, apelaţi întotdeauna la un specialist în domeniu.

Cred că cele de mai sus sună destul de sec, dar cred că este inevitabil atunci cînd este vorba de chestiuni tehnice. Am să mă gîndesc dacă să intercalez sau nu şi altfel de „poveşti” printre cele tehnice, adică din cele care nu au legătură directă cu instalaţiile, ci cu dorinţa de a face cîte ceva cu propria-ţi mînă, cu bricolajul, cu micile lucrări de pe lîngă casă…

Toate cele bune! Pe curînd!